Simona Halep la Indian Wells. Condiția pentru a rămâne numărul unu mondial

Simona Halep la Indian Wells. Condiția pentru a rămâne numărul unu mondial
Publicat: 06/03/2018, 08:08

Simona Halep va începe primul turneu jucat pe teritoriul Statelor Unite din postura de număr unu mondial împotriva Kristynei Pliskova (77 WTA) sau a unei sportive venite din calificări. Liderul mondial are un culoar destul de favorabil: posibil tur trei cu Dominika Cibulkova, a 30-a jucătoare a lumii, apoi optime cu franțuzoaica Mladenovic – aflată încă în căutarea unei forme decente. În sferturile de finală, Simona ar putea da peste Jelena Ostapenko (6 WTA) sau Johanna Konta (11 WTA), iar în semifinale, conform listei capilor de serie ar putea ajunge în fața Simonei fie Garbine Muguruza (3 WTA), fie cea mai bună dintre surorile Pliskova, Karolina (locul 5 WTA) – jucătoare care admite că deja are coșmaruri cu Simona, transmite prosport.ro.

Simona Halep își asigură direct păstrarea numărului unu mondial dacă se califică în finala turneului de la Indian Wells, indiferent de rezultatul obținut de Caroline Wozniacki, însă poate păstra șefia WTA și în urma unor alte combinații de rezultate.
România este reprezentată de patru jucătoare pe tabloul principal – Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu și Mihaela Buzărnescu, iar Monica Niculescu li se poate alătura de pe tabloul de calificare, dacă o învinge pe italianca Roberta Vinci (147 WTA)

Cum arată drumul care îi poate asigura Simonei Halep numărul unu mondial până după turneul de la Miami:

tur 1 – liber
tur 2 – Kristyna Pliskova (77 WTA)
tur 3 – Dominika Cibulkova (30 WTA)
optimi – Kristina Mladenovic (cap de serie 14) / Elise Mertens (cap de serie 22) / Sam Stosur (46 WTA)
sferturi – Jelena Ostapenko (cap de serie 6) / Johanna Konta (cap de serie 11) / Svetlana Kuznetsova (cap de serie 19)
semifinale – Garbine Muguruza (cap de serie 3) / Petra Kvitova (cap de serie 9) / Karolina Pliskova (cap de serie 5) / Maria Șarapova
finală – Caroline Wozniacki (cap de serie 2) / Angie Kerber (cap de serie 10) / Victoria Azarenka / Serena Williams

Pe jumătatea superioară de tablou, Simonei Halep i se alătură Irina Begu (36 WTA), cea care va juca în primul tur împotriva sârboaicei de pe locul 47 WTA, Alexandra Krunic. Cu o victorie, Begu își asigură un meci în turul doi cu fostul lider mondial, Karolina Pliskova.

Alte două românce au fost trimise la tragerea la sorți pe jumătatea inferioară a tabloului principal de la primul turneu Premier Mandatory al sezonului 2018.

Sorana Cîrstea (35 WTA) va deschide parcursul de la Indian Wells împotriva unei sportive ajunse pe tabloul principal via calificări, în timp ce în turul doi o așteaptă Venus Williams (8 WTA). Mihaela Buzărnescu (38 WTA) are și ea prima șansă în fața americancei Jennifer Brady, aflată doar pe locul 83 WTA, fără victorie în fața vreunei sportive din prima sută mondială în 2018.

Doar Șarapova a nimerit pe o secțiune de tablou aglomerată

Serena Williams și Victoria Azarenka, cele două mămici-campioane care revin în competiție la turneul de la Indian Wells, au fost trimise amândouă pe jumătatea a doua, departe de primul loc de pe tablou rezervat liderului mondial, Simona Halep. ‘Greatest Momma Of All Time’ Serena va juca primul meci după finala de la Australian Open 2017 împotriva mult mai tinerei Zarina Diyas, a 53-a jucătoare a lumii în acest moment, într-o rejucare a unei partide pe care spectatorii americani au văzut-o și în 2015, an care marca revenirea Serenei la Indian Wells după o absență de 14 ani. De partea cealaltă, Victoria Azarenka revine pe teren cu un duel împotriva unei adversare pe care o domină de manieră netă. Dubla campioană de la Australian Open debutează în primul tur împotriva britanicei Heather Watson (70 WTA), în fața căreia a cedat un singur set în cinci partide directe disputate. Mai mult, în opt dintre cele 11 seturi directe, Watson nu a câștigat mai mult de două game-uri în fața Vikăi.

Așa cum s-a întâmplat și la Australian Open, Maria Șarapova are de trecut teste consecutive dacă speră la un parcurs prelungit la Indian Wells. Rusoaica deschide cu un meci împotriva japonezei Naomi Osaka, în turul doi ar avea de jucat împotriva polonezei Agnieszka Radwanska – cap de serie 31 la Indian Wells, iar mai apoi se conturează un intrigant duel în turul trei între Șarapova și Muguruza.

Posibilul traseu al Serenei Williams până în finală:

turul 1: Zarina Diyas (53 WTA)
tur 2: Kiki Bertens (29 WTA)
tur 3: Venus Williams (8 WTA)

optimi: Julia Goerges (12 WTA) / Anastasija Sevastova (20 WTA)
sferturi: Elina Svitolina (4 WTA)
semifinale: Caroline Wozniacki (2 WTA) / Angie Kerber (10 WTA)
finală: Simona Halep (1 WTA) / Garbine Muguruza (3 WTA)

Posibilul traseu al Victoriei Azarenka până în finală:

turul 1: Heather Watson (70 WTA)
tur 2: Sloane Stephens (13 WTA)
tur 3: Daria Kasatkina (19 WTA)
optimi: Caroline Wozniacki (2 WTA)
sferturi: Angie Kerber (10 WTA)
semifinale: Elina Svitolina (4 WTA) / Venus Williams (8 WTA)
finală: Simona Halep (1 WTA) / Garbine Muguruza (3 WTA)

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună